Această informare conține obligațiile pe care ni le asumăm pentru protecția datelor dumneavoastră cu caracter personal. Vă rugăm să consultați această informare ori de câte ori vă solicităm acordul pentru colectarea și prelucrarea datelor dumneavoastră, întrucât această politică poate fi actualizată în funcție de dinamica activităților noastre care poate influența și modalitățile de prelucrare a datelor cu caracter personal, sau în funcție de evoluția normelor legale care reglementează domeniul protecției datelor cu caracter personal.
Protecția datelor cu caracter personal este garantată prin intrarea în vigoare, din data de 25 mai 2018, a Regulamentul General privind Protecția Datelor nr. 2016/679 (GDPR), Regulament care este aplicabil în toate statele membre ale Uniunii Europene. GDPR a fost adoptat pentru a înlocui Directiva 95/46/CE din 1995, ale cărei prevederi nu mai erau în acord cu noile sisteme și tehnologii moderne de prelucrare electronică a datelor, inclusiv a celor cu caracter personal.
În România, prin Legea 190/2018, a fost stabilit modul de aplicare a GDPR, inclusiv prin adoptarea unor reguli suplimentare aplicabile în anumite situații specifice de prelucrare, în acord cu prevederile Cap. IX din GDPR care permite statelor membre ale UE, în anumite limite, să introducă reguli suplimentare menite să asigure o cât mai bună protecție a dreptului la viață privată al cetățenilor europeni.
În acord cu obligațiile legale prezentate mai sus, Edenland Park a elaborat și implementat o politică de prelucrare a datelor cu caracter personal menită să asigure confidențialitatea și securitatea acestui tip de date atât în strictă conformitate cu prevederile legale, cât mai ales, în consonanță cu dorința noastră de a vă pune la dispoziție servicii de calitate în condiții de maximă siguranță și securitate pentru dumneavoastră – inclusiv din perspectiva protecției datelor cu caracter personal.
Ca parte a angajamentului nostru privind respectarea drepturilor dumneavoastră cu privire la datele personale pe care vi le solicităm pentru a putea participa la activitățile pe care vi le punem la dispoziție, vă prezentăm în cele ce urmează toate detaliile cu privire la datele pe care le colectăm, modurile în care le prelucrăm și mai ales, drepturile pe care le aveți și cum vi le puteți exercita.
Datele de contact ale operatorului
Datele cu caracter personal pe care ni le puneți la dispoziție, sunt prelucrate de SC Eden SRL, societate comercială înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J28/15/1993, administrator al parcului Edenland Park amplasat în str. Cantonului Nr. 12, Balotești, jud. Ilfov, Tel (+4)0733365262, (+4)0733365263, email [email protected] .
Datele de contat ale responsabilului cu protecția datelor
Întrucât tipul datelor prelucrate și modurile în care prelucrăm aceste date impun obligativitatea desemnării unui responsabil cu protecția datelor, dar și din dorința de asigura o protecție sporită a datelor clienților noștri, am desemnat în conformitate cu prevederile art. 37 al. (6) din GDPR, un responsabil cu protecția datelor.
Responsabilul cu protecția datelor desemnat, poate fi contactat pentru orice solicitare referitoare la datele cu caracter personal pe care le prelucrăm, prin intermediul datelor noastre de contact.
Categoriile de persoane vizate și tipurile de date prelucrate
De la toate categoriile de persoane enumerate mai sus, colectăm și prelucrăm următoarele tipuri de date:
Scopul, durata și temeiul juridic al prelucrării datelor cu caracter personal.
Datele de contact, sunt prelucrate în scopul de a relaționa cu dumneavoastră, fie pentru a vă răspunde solicitărilor pe care ni le adresați, utilizând datele noastre de contact, fie pentru a vă transmite informații despre activitățile și promoțiile de care puteți beneficia în Edenland Park. Prelucrăm aceste date în temeiul art. 6 al. (1) lit. f) din GDPR, iar durata prelucrării este egală cu durata în care SC Eden SRL asigură desfășurarea activităților din parc, sau până când vă exercitați un drept care ar restricționa prelucrarea acestui tip de date.
Datele din documentele de identitate, sunt prelucrate atât în scopul protecției și bunei gestionări a echipamentelor pe care vi le punem la dispoziție pentru activitățile pe care le alegeți, cât și pentru evidența biletelor de valoare de tip „voucher” ce pot fi achiziționate prin intermediul site-ului. Acest tip de date sunt utilizate pentru identificarea cât mai corectă a beneficiarilor acestui tip de bunuri materiale sau valorice, cât și datorită obligațiilor legale privind întocmirea documentelor de plată și a altor documente asociate activităților de tip cazare, care sunt reglementate prin Legea 275/2018 (Legea Turismului). Prelucrăm aceste date în temeiul art. 6 al. (1) lit. (a), (b), (c) și (f) din GDPR și cu respectarea garanțiilor prevăzute prin art. 4 din Legea 190/2018, în situațiile de prelucrare a unui număr de identificare național (de tip CNP, serie și număr act de identitate, etc.). Durata prelucrării acestui tip de date, este de maxim 3 ani de la ultima achiziție efectuată la casieria Edenland Park sau prin sistemele de plată online disponibile pe site-ul https://edenland.ro , durată care este egală cu perioada de prescripție pentru majoritatea tipurilor de contracte comerciale încheiate pe teritoriul României.
Datele colectate prin intermediul sistemelor de supraveghere video, sunt prelucrate în scopul prevenirii incidentelor care pot afecta valorile și bunurile patrimoniale gestionate de SC Eden SRL pe teritoriul parcului Edenland Park, această obligație fiind stabilită prin Legea 333/2003. Întrucât prin evaluarea riscurilor la securitate fizică la care este expus Edenland Park s-a stabilit necesitatea supravegherii video a accesului spre zonele în care sunt manipulate, gestionate și păstrate valorile și bunurile patrimoniale ale Edenland Park, temeiul legal al acestui tip de prelucrare este art. 6 al. (1) lit. (c) din GDPR, iar perioada de prelucrare a acestor date este de maxim 30 de zile.
Date cu caracter anonim, ne ajută să îmbunătățim continuu site-ul nostru, în funcție de elementele care interesează cel mai mult vizitatorii noștri. Temeiul legal al prelucrării acestui tip de date, este asigurat prin art. 6 al. (1) lit. (f) din GDPR, iar durata prelucrării lor este de maxim 3 ani. Un alt scop în care putem prelucra datele dumneavoastră, este reprezentat de publicitatea serviciilor noastre, situație în care, dacă sunteți sau ați putea fi implicați în astfel de prelucrări, vă vom solicita acordul scris prin care veți fi informați cu privire la toate detaliile specifice unei astfel de prelucrări ale datelor.
Nu utilizăm datele dumneavoastră cu caracter personal pentru a emite decizii bazate exclusiv pe calcule automate, sau pe profiluri personale și care să producă efecte juridice sau similare, capabile să vă afecteze într-un fel sau altul.
Obligația de furnizare a datelor.
Nu sunteți obligați să ne furnizați datele de contact.
Pe de altă parte, posibilitatea de a participa la activități în parcul Edenland Park, este condiționată de acceptul dumneavoastră privind furnizarea datelor pe care le colectăm din obligație legală (în legătură cu serviciile de cazare sau cu protecția fizică a spațiilor și prevenirea incidentelor de securitate fizică inclusiv prin utilizarea sistemelor de supraveghere video) sau colectate din interesul legitim al firmei, privind protecția echipamentelor pe care le punem la dispoziția clienților noștri.
De asemenea, nu putem opri sistemele de supraveghere video întrucât avem obligația, conform evaluării riscurilor la securitate fizică întocmită conform prevederilor Legii 333/2003, să menținem aceste sisteme pornite neîntrerupt. Dar, dacă doriți să vă opuneți unor astfel de prelucrări, puteți să evitați zonele de acțiune ale camerelor, întrucât acestea sunt marcate corespunzător.
Securitatea datelor cu caracter personal prelucrate
Pentru a asigura securitatea datelor prelucrate, mai ales când prelucrarea este efectuată prin intermediul unor echipamente electronice (calculatoare, laptop-uri, etc.), avem elaborate și implementate măsuri tehnice și organizatorice pentru protecția sistemelor noastre electronice.
Astfel, punem un accent deosebit pe asigurarea confidențialității datelor dumneavoastră, restricționând la minimul strict necesar numărul de persoane care au acces la acestea, iar ceilalți angajați care vă vor sprijini cu echipamentele și serviciile pe care vi le punem la dispoziție, vor avea acces doar la un cod prin care sunt anonimizate datele dumneavoastră, acest cod fiind cel în baza cărora vor ști să identifice corect ceea ce trebuie să vă pună la dispoziție, fără să aibă acces la datele dumneavoastră.
Nu în ultimul rând, utilizarea calculatoarelor și a altor sisteme informatice ale firmei pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, se face cu respectarea strictă politicilor de securitate care descriu modul în care este împiedicat accesul neautorizat la datele dumneavoastră, mijloacele prin care se asigură integritatea lor și nu în ultimul rând, cum pot fi restabilite în situații în care diverse incidente independente de voința noastră, ar afecta echipamentele prin care acestea sunt prelucrate.
Datele puse la dispoziția terților
Niciodată nu punem și nu vom pune din proprie inițiativă, datele dumneavoastră cu caracter personal la dispoziția unor terțe părți.
În anumite situații și numai în strictă legătură cu serviciile pe care vi le furnizăm, poate fi necesar să punem la dispoziția unor terțe părți date despre dumneavoastră, cum ar fi:
În astfel de situații, punem la dispoziție doar datele strict necesare prestării serviciilor în cauză, sau chiar date cu caracter anonim – atunci când e posibil. Mai mult, întotdeauna, ne asigurăm că partenerii către care punem la dispoziție astfel de date, își asumă față de noi cel puțin aceleași obligații de protecție a datelor pe care Edenland Park și le asumăm față de dumneavoastră. Astfel, înainte de a primi de la noi date cu caracter personal, partenerii noștri vor accepta condiții de prelucrare cel puțin echivalente cu cele prezentate prin această informare, prin documente contractuale încheiate conform prevederilor art. 26 sau art. 28 din GDPR.
Prelucrarea transfrontalieră a datelor
Nu colaborăm cu parteneri din Uniunea Europeană sau din afara Uniunii care ar necesita acces la datele dumneavoastră cu caracter personal. Serviciile de stocare tip „cloud” a datelor pe care le utilizăm, permit atât criptarea acestora cât și a comunicațiilor către și dinspre serverele de stocare a datelor, astfel încât nici furnizorii acestor servicii și nici alte terțe părți nu pot avea acces la datele dumneavoastră cu caracter personal.
Drepturile persoanelor vizate prin prelucrare
Referitor la datele cu caracter personal pe care le prelucrăm, puteți oricând să vă exercitați drepturile prevăzute de GDPR, prin mesaj scris trimis către adresa poștală sau către adresele de email ale Edenland Park sau ale responsabilului cu protecția datelor. Mesajul va trebui să conțină datele dumneavoastră de contact precum și solicitarea pe care ne-o adresați, referitor la datele cu caracter personal.Solicitările vor trebui transmise în nume propriu sau în calitate de părinte ori reprezentant legal al unui minor, și numai cu referire la date cu caracter personal ale unei persoane fizice. Întrucât pentru prelucrarea datelor care se referă la o persoană juridică nu sunt aplicabile prevederile GDPR sau a altor norme care reglementează domeniul datelor cu caracter personal, vă rugăm să nu ne adresați solicitări legate de prelucrarea acestui tip de date (care se referă la o persoană juridică).
De asemenea, conform prevederilor art. 12 al. (2) din GDPR, datele cu caracter anonim nu pot face obiectul exercitării drepturilor prevăzute prin GDPR, motiv pentru care vă rugăm, de asemenea, să nu ne adresați solicitări nici în legătură cu prelucrarea unor astfel de date întrucât ne va fi imposibil să identificăm datele care vă vizează în mod direct și să punem în aplicare solicitările dumneavoastră.
Drepturile pe care puteți exercitata în modurile descrise mai sus, sunt:
În conformitate cu prevederile art. 12 al. (3) din GDPR, vom răspunde în termen de maxim o lună oricărei solicitări pe care ne-o adresați în legătură cu drepturile enumerate mai sus, prezentându-vă modul în care am soluționat solicitarea dumneavoastră sau, motivele (legale) care ne-au împiedicat să dăm curs solicitării dvs. (parțial sau în totalitate).
Atunci când considerați că răspunsul nostru nu este în conformitate cu prevederile legale, aveți dreptul de a depune o plângere către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), conform detaliilor de pe site-ul acestei instituții, https://dataprotection.ro.
Ultima revizuire a acestui document a fost efectuată în luna aprilie, 2022.
Balotesti
Zilnic, de la 10 pana la apusul soareului
Balotesti, Cantonului 12
1000+ locuri de parcare, 5lei/ora (primele 30 minute gratuit). EV charge point: 10 Type 2, 11 kW